Aparii și Sacagii – Carausii Apei

Astăzi, aducem un omagiu uneia dintre cele mai vechi și esențiale profesii: transportatorii de apă, cunoscuți și sub numele de aparii și sacagii. În Franța secolului al 17-lea și în alte părți ale Europei, acești lucrători neobosiți au început să joace un rol vital în comunitățile urbane, asigurând o resursă indispensabilă – apa.

Povestea Aparilor și Sacagiilor

Pe vremea când apa potabilă nu venea din perete, existau oameni care-și câștigau existența din vânzarea apei pe străzi – sacagii sau aparii. Ei o cărau cu cofe, donițe din lemn sau cu sacaua, un butoi tras de o căruță cu două roți. Cofele și gălețile aparilor erau făcute din tablă de fier sau lemn sănătos, bine legate cu cercuri și cârlige de fier. Acestea aveau un capac jumătate fix și jumătate mobil, prins în balamale, și purtau un număr de ordine vopsit cu roșu.

Sacalele, folosite de sacagii, erau construite din lemn sănătos și vopsite distinct: verde pentru apa de băut și roșu pentru apa de spălat sau pentru construcții. Întreținerea acestora era de maximă importanță, sacagii fiind responsabili pentru curățenia atât interioară, cât și exterioară a recipientelor lor.

Viața de Zi cu Zi a Sacagiilor

Sacagii umblau pe ulițele orașului, strigându-și marfa și vânzând apa direct din cofe sau sacale. Ca să poată fi băută, apa era tratată de gospodine cu piatră acră, după care era pusă la limpezit. O doniță de apă costa 5 parale, dar uneori era oferită de pomană pentru sufletul celor morți. În locurile aglomerate, cum erau piețele, sacagii vindeau apa la pahar dintr-un burduf de piele sau dintr-un recipient din lemn ori metal.

Rolul Social și Umanitar

Sacagii erau adesea considerați veritabili „gardieni ai orașului”. Datorită rutinei lor zilnice, care îi ducea prin toate colțurile orașului, ei deveneau o sursă principală de știri și bârfe locale. Adesea, erau primii care descopereau incendiile datorită plimbărilor lor nocturne, alarmând rapid locuitorii și ajutând la stingerea focurilor. Erau obligați să se prezinte imediat la locul incendiului cu butoaiele pline, iar primul sacagiu sosit era recompensat cu un florin.

Sacagii nu erau doar furnizori de apă. Ei jucau un rol social vital, fiind figuri centrale în viața comunității. Adesea ajutau la transportul încărcăturilor grele, la curățarea străzilor și chiar la îngrijirea bolnavilor. În multe privințe, contribuția lor depășea cu mult simpla livrare de apă, fiind adesea văzuți ca ajutoare neoficiale ale orașului.

Modernizarea și Decline

Prima fântână publică modernă gratuită a apărut la Londra în anul 1859, marcând începutul declinului pentru sacagii tradiționali. Până atunci, numeroase cazuri de îmbolnăvire cu holeră și febră tifoidă erau legate de apa nepotabilă. Din anul 1920, majoritatea companiilor de alimentare cu apă au început să furnizeze apă clorurată, ceea ce a dus la scăderea dramatică a deceselor urbane.

În cele din urmă, introducerea sistemelor moderne de canalizare și a rețelelor de apă potabilă a redus necesitatea transportatorilor de apă. Cu toate acestea, tradiția lor a rămas vie în memoria colectivă, iar importanța lor istorică nu poate fi subestimată.

Astăzi, ne amintim și celebrăm istoria și evoluția sacagiilor și aparilor, acești eroi tăcuți care au jucat un rol crucial în dezvoltarea orașelor noastre. De la purtătorii de apă din secolul al 17-lea până la întreținătorii de fântâni de la sfârșitul secolului al 19-lea, acești profesioniști au fost și rămân simboluri ale determinării, puterii și devotamentului față de comunitate.

Să le aducem un omagiu pentru contribuția lor esențială și să nu uităm niciodată rolul vital pe care l-au jucat în istoria urbană.